Culisele războiului din PNL: stăpânul Iohannis, ținta reală a atacului lansat chiar de omul său, Rareș Bogdan, la ministrul Aurescu. În tabăra liberală e panică din cauza prăbușirii în sondaje

Written by

in

Aparent bizar, atacul lansat de Rareș Bogdan la ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, dar și răspunsul foarte dur al acestuia din urmă relevă izbucnirea unui război în PNL, partid în care e pe cale să se instaleze panica din cauza prăbușirii inexorabile din sondajele de opinie. Ținta reală a atacurilor din ultimele zile nu a fost insipidul tehnocrat Bogdan Aurescu, un funcționar care n-a avut niciodată niciun conflict cu nimeni dintre politicieni, ci șeful cel mare al acestuia, președintele Klaus Iohannis.

Cu atât mai surprinzător, în acest context, este că atacul a venit tocmai de la Rareș Bogdan, omul de casă al lui Iohannis, pe care stăpânul său l-a luat de la Realitatea TV și l-a plantat în 2019 direct în vârful listei electorale pentru alegerile europarlamentare și apoi prim-vicepreședinte al PNL. De asemenea, răspunsul violent primit de Rareș Bogdan de la Bogdan Aurescu ar fi fost exclus fără binecuvântarea șefului de la Cotroceni.

Și mai remarcabil este că, în acest atac cu manta la șeful statului, s-a dovedit că Rareș Bogdan nu e singur: i s-a alăturat un alt fruntaș PNL, vicepreședintele Robert Sighiartău.

Rareș Bogdan a deschis „balul“: relatează cum românii din Diaspora i se plâng de alianța cu PSD și trădarea din 2021. Ambele sunt operele lui Klaus Iohannis

„Balul“ a fost deschis la sfârșitul săptămânii trecute de Rareș Bogdan, care într-o declarație pentru HotNews.ro a menționat că sunt mari probleme în Diaspora (de care se ocupă în cadrul PNL), unde oamenii îi reproșează alianța cu PSD: „Primul lucru care mi-l spun și nu este legat nici de pensii, nici de plagiate, și mi-l spun extrem de dur este chestiunea alianței cu PSD. Îmi spun: «Domnul Bogdan, ați spus și dumneavoastră, și președintele că scăpați România de PSD și apoi v-ați asociat cu ei». Nu sunt violenți, nu înjură dar sunt dezamăgiți. Este o situație foarte complicată”. A fost o primă surprinzătoare tamponare a lui Iohannis, cel despre care știe toată România că a fost autorul trădării din vara lui 2021. Președintele țării s-a înțeles pe sub masă cu PSD și a eliminat USR de la guvernare pentru a le face loc la putere social-democraților, aruncând astfel la gunoi promisiunile făcute timp de 7 ani că va scăpa țara de „ciuma roșie“.

Pasul următor a fost un atac dur al lui Rareș Bogdan tocmai la unul dintre oamenii lui Iohannis, ministrul Bogdan Aurescu, de la Externe. Prim-vicepreședintele PNL a afirmat, într-un interviu pentru Prima News, că ar da afară câțiva miniștri, între care și Aurescu. Absolut semnificativ a fost că liderul liberal i-a pus în cârcă lui Aurescu (deci, lui Iohannis) ratarea intrării în Spațiul Schengen, subliniind că nu „partidul“ (adică PNL) l-a pus ministru, ci „statul“. Cum „statul“ nu există decât ca o concepție abstractă, în spatele său fiind tot oameni, direcția e din nou evidentă – Klaus Iohannis, care se știe că are în actualul Guvern 3 miniștri: la Externe, Educație și Justiție.

Bogdan Aurescu, pus ministru la Externe de Iohannis, atacat violent de liberali, care-i cer demisia. Diplomatul a răspuns extrem de agresiv, lucru care n-ar fi fost posibil fără undă verde de la Cotroceni

Întrebat dacă Bogdan Aurescu este tot ce are mai bun diplomația românească, Rareș Bogdan a răspuns în stilu-i caracteristic: „O, diplomația românească are oameni excepționali. E o zonă unde nu eu hotărăsc. Sau PNL. Nu noi l-am numit acolo“. Întrebat cine, liderul liberal a răspuns sec: „Statul!“. Apoi a răspuns astfel la întrebarea dacă l-ar păstra în funcție pe Aurescu: „Eu? Nu! Aș mai concedia încă câțiva miniștri. Mulți… Și de la PSD. Nu vreau scandal nici cu Aurescu, nici cu alții. Cred că l-aș chema (pe Aurescu – n. red.) să-l întreb ce are de gând“.

Riposta lui Bogdan Aurescu a venit a doua zi și a fost nimicitoare – cel mai dur atac lansat vreodată de diplomat la adresa cuiva: „Nu mă interesează părerile lui Rareș Bogdan. Vă aduc aminte cum, în plin război al Rusiei contra Ucrainei, cerea să blocăm la graniță cerealele ucrainene. Practic, astfel de atacuri de la asemenea personaje sunt de fapt o confirmare că fac bine ce fac. E exact ca atunci când sunt atacat de Sputnik. Probabil are destul de multe neîmpliniri și frustrări personale”.

Un astfel de schimb de replici între doi dintre oamenii lui Iohannis arată dimensiunea frământărilor din PNL.

Dar circul nu s-a oprit aici. În horă s-a prins Robert Sighiartău, vicepreședinte al PNL, care luni seara l-a atacat, la rându-i, pe Bogdan Aurescu: „Să-l faci rusofil pe Rareș Bogdan nu e în regulă (…) Aurescu trebuie să se prezinte în fata BPN și sa discutăm cu el chestiunea și să existe măsuri la adresa sa. Trebuie să avem o discuție clară…”.

Apele tulburi din PNL: Rareș Bogdan și-a trădat stăpânul, furios să vadă că nu e pe lista miniștrilor la rotativa din luna mai

În spatele acestor atacuri stă o încurcătură tulbure de interese și ambiții personale, calcule politicianiste, disperare electorală și oportunism.

Klaus Iohannis își pierde, treptat, din putere pe măsură ce se îndreaptă spre finalul mandatului. Acum, la final, se dovedește că a fost nu doar un foarte slab strateg, ratând absolut toate obiectivele pe care le-a promis românilor (intrarea în Schengen, eliminarea vizelor pentru SUA, reforma educației, scoaterea PSD de la guvernare etc), dar și un extrem de prost cunoscător al oamenilor. Toți cei promovați de el în politică ori la vârful statului se dovedesc niște nulități ori veleitari gata să sară dintr-o barcă în alta.

Surse din interiorul PNL spun că atacurile lui Rareș Bogdan au fost motivate de dezamăgirea că, din nou, nu se regăsește pe lista scurtă a candidaților la un post de ministru la rotativa din luna mai, când liberalii vor face schimb de ministere cu PSD. Mai mult decât atât, Rareș Bogdan are informații că s-ar putea să nu mai prindă nici măcar un loc călduț de europarlamentar la alegerile de anul viitor.

Iohannis pierde influență și-și trage în jos partidul, iar oamenii săi caută alte tabere care să le asigure supraviețuirea politică

Cum protectorul său, Iohannis, va deveni aproape irelevant la anul, pe vremea asta, Rareș Bogdan caută înfrigurat un nou protector la care să se refugieze, pentru a rămâne la vârful puterii.

În PNL, actualul prim-vicepreședinte trăiește frustrarea – la fel ca și alți oameni plantați de Iohannis – de a vedea că nu e băgat în seamă. Rareș Bogdan n-are influența și greutatea pe care crede că le merită și încearcă să se repoziționeze.

Atacul lui Sighiartău, dar și al altora (cum ar fi deputatul Pavel Popescu, vicepreședinte al PNL și liderul PNL Sectorul 4) la Aurescu arată că poziția lui Iohannis nu e atât de puternică în partid. Ciucă – alt corp străin înfipt de șeful statului la vârful PNL – n-are nici el autoritatea să impună o conduită sau să aplaneze conflictul. Ba, mai mult, Ciucă e acum dependent de PSD și de Marcel Ciolacu pentru a se menține la vârful PNL.

Toți liberalii vechi sunt frustrați de situația actuală, profund nemulțumiți că Iohannis i-a pus să împartă ciolanul puterii pe din trei, o halcă mare fiind aruncată PSD, iar o altă bucată acaparată de șeful statului. PNL-ului i-a rămas prea puțin, un aranjament care s-a dovedit foarte păgubos după eliminarea USR de la putere. Din partidul-locomotivă al guvernării, liberalii au ajuns acum remorca PSD, o formațiune care decontează toate eșecurile și crizele.

Prăbușirea în sondaje stârnește panică în PNL. Liderii liberali așteaptă cu groază momentul când vor pierde și postul de premier în favoarea PSD

Sub toate aceste mișcări de trupe stau sondajele și realitatea electorală de la firul ierbii. PNL-ul s-a prăbușit total, este sub AUR în preferințele publicului și perspectivele sunt și mai sumbre după ce, în luna mai, va pierde și postul de premier în favoarea PSD.

În 2024, PSD-ul va avea în mână toate cărțile. Social-democrații controlează televiziunile oligarhilor (unde PNL-ul e doar tolerat datorită banilor publici pe care-i plătește pentru „presă și propagandă“, un fel de „taxă de protecție“) și se pricep mult mai bine la aruncarea responsabilității eșecurilor pe cârca altora. PNL-ul va fi un sac de box, prins între aliatul mai puternic (PSD) și publicul de dreapta profund nemulțumit și dezamăgit de trădarea din 2020 și de comportamentul liberalilor în acești ultimi ani.

După 10 ani sub comanda lui Iohannis, PNL e un partid în derivă, decapitat de o conducere credibilă, fără lideri puternici și cu un electorat ostilizat de trădările din 2021 încoace

Liberalii știu că n-au lideri care să tracteze partidul. Ciucă și Bode, oamenii care conduc azi PNL, sunt pionii lui Iohannis și n-au nicio aderență. Bode își amenință colegii cu dosare, Ciucă este de o incomentență monumentală. Niciunul nu ar putea să joace rolul de locomotivă electorală.

În lipsa unui șef, în PNL au loc tulburări și astfel de ieșiri publice. Unii lideri conștientizează balastul care a devenit Iohannis în plan electoral și încep operațiuni de delimitare față de el.

Sondajele de opinie publicate regulat de institutele sociologice controlate politic de personaje ca Dan Voiculescu, Vasile Dâncu, Mirel Palada ori Iosif Bubble, și care dau PSD și PNL, împreună, la peste 60% n-au nicio credibilitate.  Singurul sondaj făcut de un institut independent (din străinătate) în ultimii ani, și publicat luna trecută, a relevat o cu totul altă situație la nivelul electoratului. Conform cercetării sociologice făcute de firma Atlas Intelligence, PSD avea la sfârșitul lunii ianuarie doar 21,9% intenție de vot, AUR – 15,8%, PNL – 15,3%, iar USR – 11%. Acestea sunt cifrele de la care ar trebui să plecăm când privim mișcările partidelor politice în această perioadă. PNL este pe un trend descendent, în timp ce AUR crește. Iar odată cu pierderea postului de premier, în luna mai, situația va deveni dramatică.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Un mercenar rus a fost blocat în aeroportul din Chișinău exact ca George Simion cu 9 luni în urmă! Ambii aveau misiunea de a destabiliza Moldova

* Rețeaua minciunilor pro-ruse: Gușă – Cristoiu – Roșca Stănescu – Severin. Lista celor 16 site-uri „pro-Kremlin, conspiraționiste sau de extremă dreapta”

* Record mondial: Guvernul lui Iohannis a ajuns la peste 200 de secretari de stat, de 5 ori mai mulți decât are Japonia! Grindeanu (PSD) are 9 secretari de stat, iar Boloș (PNL) – 7

* A mai fugit un PSD-ist corupt: baronul de Neamț, Ionel Arsene, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență

* Loteria Română nu are sistem de joc online, dar e condusă de un director PSD-ist cu 4 salarii, 4 terenuri, 4 apartamente și o casă în București. Venituri lunare de 6.500 de euro!

* Firea s-a făcut din nou de râs: a furat un citat din scriitoarea Virginia Woolf, dar a confundat zăvorul cu șurubul!

* Ministrul PSD de la Finanțe zice că nu mai e nevoie de reforma pensiilor speciale, chiar dacă ele ne costă 2,5 miliarde de euro în acest an și ne lasă fără miliardele din PNRR!

* Doar în ultimele două luni, Guvernul Ciucă a înființat 26 de noi posturi la Secretariatul General, cu salarii medii de 14-16.000 de lei pe lună!

* Colonelul Turcescu și-a găsit locul: s-a angajat la televiziunea clanului Firea-Pandele! Milionarul putinist va fi plătit generos de locuitorii orașului Voluntari. Va fi coleg cu Oana Lovin și Mădălin Ionescu, prietenii ambasadorului Kuzmin

* VIDEO. Donald Trump arată cum ar aduce pacea în „cel mult o zi”: ar lăsa Rusia să rupă bucăți din Ucraina! Fox News a cenzurat în favoarea fostului președinte