Mercenarii din grupul Wagner, armata privată a lui Putin într-o țară (Rusia) unde astfel de organizații sunt oficial interzise, au suferit pierderi enorme până acum în Ucraina, afirmă Marat Gabidullin, fost component al acestor trupe, într-un interviu acordat postului german N-TV. Trupele au fost folosite pe post de carne de tun, fără ca generalilor să le pese, spune veteranul Wagner. Situația e absurdă, dar tipică pentru Rusia: pentru că aceste unități nu există oficial, combatanții morți din grupul Wagner nu sunt înregistrați oficial. Deci, ei nu există!
Marat Gabidullin a fost în trupele Wagner între 2015 și 2019, îndeplinind misiuni în Donbassul ocupat de „separatiștii pro-ruși” și, apoi, în Siria. A scris o carte de-a dreptul impresionantă despre experiența sa în grupul Wagner. Așa cum avertizează încă de la început, veteranul – acum stabilit în Germania – nu dă nume reale și ocolește multe detalii confidențiale. Dar oricum rămân suficiente elemente pentru ca aceia care citesc cartea sa, „Memoriile unui mercenar din grupul Wagner”, să înțeleagă ce este de înțeles.
Rusul a ieșit din această armată privată dezamăgit, sătul să vadă că el și camarazii săi erau folosiți în cele mai dificile misiuni fără să li se recunoască vreun merit sau măcar existența pe câmpul de luptă. El spune că și cauzele ticăloase în slujba cărora era angajat grupul Wagner au jucat un rol în decizia sa de a părăsi organizația.
Jurnaliștii germani l-au contactat în urmă cu câteva zile pentru un interviu în care au abordat și tema războiului din Ucraina.
Marat spune că a fost contactat încă din noiembrie anul trecut de foștii angajatori, care i-au făcut o ofertă să revină pentru un nou contract, dar a refuzat. Dar demersul este încă o dovadă că regimul Putin plănuia deja de ceva vreme atacul declanșat pe 24 februarie asupra Ucrainei.
Veteranul descrie această invazie ca pe un lucru criminal, un război injust și o ticăloșie comisă de Putin la adresa propriului popor. Marat nu poate fi acuzat de ipocrizie pentru că și în cartea sa, scrisă înainte de începerea războiului, își exprimă destul de clar părerea despre invazia din 2014 și despre așa-zisele „miliții separatiste”.
El spune că are informații despre pierderi foarte mari suferite de trupele de mercenari ale lui Putin, pentru care generalii din armata regulată n-au niciun pic de milă. Lipsa de respect față de viața oamenilor e însă ceva tipic pentru istoria Rusiei, spune Marat Gabidullin. Mentalitatea liderilor țării este că nu contează câți oameni mor, pentru că rusoaicele vor face alți copii.
Mai jos, un fragment din interviul acordat de veteranul rus din grupul Wagner postului de televiziune N-TV.
„Formațiunile de mercenari sunt folosite ca unități de atac frontal. Generalii nu au milă de ei. Nu vor fi trași la răspundere pentru acest lucru. Aceste pierderi nu sunt înregistrate în rapoartele oficiale“
Care este opinia ta despre războiul din Ucraina?
Aceasta este cea mai mare greșeală și se apropie de o crimă. În primul rând, desigur, este o crimă împotriva Ucrainei, dar în același timp o crimă împotriva propriului popor. Pentru mine, Ucraina este o parte a țării în care m-am născut și am crescut. Întreaga țară, cetățenii săi, sunt compatrioții mei. De asemenea, aceasta este țara care își construiește acum propria statalitate pentru un motiv întemeiat. Sunt puțin diferiți de ruși, pentru că au făcut multe pentru a promova democrația. Aceasta este o scuză exagerată pentru a justifica așa-numita operațiune specială. Concetățenii mei se uită doar la canalele de stat. Și acolo văd această otravă care îi otrăvește pe cetățeni.
Ai fost întrebat, de asemenea, dacă ai dori să participi la războiul împotriva Ucrainei?
A existat o ofertă, dar bineînțeles că am refuzat-o. Asta a fost în noiembrie. Am refuzat, dar la vremea respectivă nici nu credeam că acest război va fi posibil. Ca să fiu sincer, am sperat până în ultimul moment că nu se va ajunge la așa ceva, pentru că, în opinia mea, este cea mai mare prostie. Dar s-a întâmplat oricum.
Există zvonuri potrivit cărora grupul are pierderi foarte mari în Ucraina. Ai auzit și tu asta?
Da, am auzit asta. Pierderile sunt semnificative. Pentru că formațiunile de mercenari sunt folosite ca unități de atac frontal. Din acest motiv, au suferit pierderi mai mari decât oricine altcineva. De asemenea, mai există un alt factor foarte important: generalii nu au milă de ei. Nu vor fi trași la răspundere pentru acest lucru. Aceste pierderi nu sunt înregistrate în rapoartele oficiale. Acesta este un dispreț tipic pentru viața umană, care a făcut întotdeauna parte din istoria noastră. Nu ne pasă de oameni. Femeile ruse vor da naștere la noi copii.
Ce părere ai, de fapt, despre Vladimir Putin?
Este un om detașat de realitate. S-a convins pe sine că și-a inventat singur ideea destinului său istoric.
