37 de fruntași ai USR – 20 de deputați, 9 senatori, 5 europarlamentari și 3 foști miniștri – au semnat o scrisoare comună de susținere a președintelui USR, Dacian Cioloș, în conflictul dur, izbucnit joia trecută, cu fostul lider al partidului, Dan Barna.
În „Scrisoarea celor 37”, care susține reformele propuse prin programul politic al lui Dacian Cioloș, este menționat numele vechi al formațiunii, adică USR-PLUS, care oficial nu mai există de la Congresul din octombrie 2021, când a fost înlocuit cu USR.
Inițial, scrisoarea a avut 35 de semnatari, dar ulterior s-au alăturat și foștii miniștri USR ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.
În marea lor majoritate, semnatarii scrisorii fac parte din aripa PLUS, fondată de Dacian Cioloș, dar există și câțiva care provin din vechiul USR. De exemplu, europarlamentarul Nicu Ștefănuță, dar și senatorul Irineu Darău, care i-a și confruntat pe Dan Barna și Dacian Cioloș, anul trecut, la alegerile pentru funcția de președinte al partidului.
”Considerăm că soluțiile din program sunt în acord cu solicitările membrilor legate de organizarea de competiții corecte bazate pe meritocrație, atât pentru structurile partidului, cât și pentru guvernare, reafirmă angajamentul pentru o mai strânsă colaborare cu societatea civilă, mediul antreprenorial și academic și subliniază necesitatea îmbunătățirii proceselor electorale interne, respectiv de recrutare pe criterii obiective. O dată implementate, aceste măsuri au potențialul de a reaprinde entuziasmul membrilor, de a genera mai mult dialog și transparență în cadrul partidului și de a contribui la rezolvarea mai eficientă a disputelor interne, încât să poată fi prevenită transformarea lor în crize de imagine în exterior”, se arată în scrisoare.
Cei 3 foști miniștri care semnează scrisoarea sunt toți foști PLUS-iști: Vlad Voiculescu (Sănătate), Ioana Mihăilă (Sănătate) și Ciprian Teleman (Digitalizare).
Cei 5 europarlamentari semnatri ai scrisorii sunt 4 foști PLUS-iști (Dragoș Pîslaru, Dragoș Tudorache, Ramona Strugariu, Alin Mituța) și un vechi USR-ist (Nicu Ștefănuță).
Cei 37 de semnatari reprezintă 40,2% dintre cei 92 fruntași USR din cele trei categorii, astfel:
- 36,25% din parlamentari (29 dintre cei 80 pe care-i are USR)
- 62,5% din europarlamentari (5 din 8)
- 75% dintre foștii miniștri care nu sunt parlamentari sau europarlamentari (3 din 4, excepția fiind Cristian Ghinea).
Scrisoarea celor 37 de fruntași ai USR-PLUS
„Președintele USR PLUS a prezentat în Biroul Național, în data de 3 februarie, un program legat de evoluția partidului pentru următorii 3 ani, conform cerințelor statutare.
USR PLUS este singurul partid anticorupție, pro-reforme, pro-european și capabil de guvernare. Asta înseamnă că trebuie să fim în primul rând uniți, performanți și aproape de oameni. Pentru asta este necesar să ne reconectăm cu membrii noștri, cu societatea civilă, cu mediile profesionale și cu cetățenii, în general.
În acest moment, trebuie să recunoaștem că trecem, ca partid, printr-o perioadă de criză, accentuată de contextul socio-economic actual (pandemia de Covid-19, criza energetică, inflație record etc.), existând riscul de a sfârși în irelevanță, de a deveni un partid-breloc pe scena politică românească. Dacă vrem să evităm acest lucru trebuie să acționăm acum.
Considerăm că soluțiile din program sunt în acord cu solicitările membrilor legate de organizarea de competiții corecte bazate pe meritocrație, atât pentru structurile partidului, cât și pentru guvernare, reafirmă angajamentul pentru o mai strânsă colaborare cu societatea civilă, mediul antreprenorial și academic și subliniază necesitatea îmbunătățirii proceselor electorale interne, respectiv de recrutare pe criterii obiective. O dată implementate, aceste măsuri au potențialul de a reaprinde entuziasmul membrilor, de a genera mai mult dialog și transparență în cadrul partidului și de a contribui la rezolvarea mai eficientă a disputelor interne, încât să poată fi prevenită transformarea lor în crize de imagine în exterior.
De aceea, susținem programul propus de Președintele USRPLUS și dialogul în Biroul Național. Considerăm că poate reprezenta un punct de pornire viabil pentru un restart al partidului.
Credem că principiile legate de transparență, de alegeri corecte, de asumare, de dialog cu membrii și cu societatea civilă sunt extrem de importante, mai ales în acest moment critic.
Solicităm ca propunerile făcute să fie analizate cu calm, iar membrii să aibă posibilitatea de a semnala aspectele care pot fi îmbunătățite. Utilizarea programului pentru alimentarea incriminărilor și răfuielilor personale nu va face altceva decât să ne dăuneze și să ne lezeze credibilitatea ca partid matur, cu obiective de guvernare.
De aceea, noi, în calitate de aleși ai USR PLUS, susținem și vom urmări îndeaproape implementarea programului și cerem Biroului Național și Președintelui USR PLUS să dedice forța și resursele partidului reformelor promise și creșterii atractivității electorale, să pună punct acestei crize și să organizeze dezbateri deschise tuturor membrilor pentru a-l operaționaliza conform unui calendar bine stabilit.”
Semnatari:
- Viorel Băltărețu – deputat
- Cristi Berea – senator
- Monica Berescu – deputat
- Daniel Blaga – deputat
- Cristian Bordei – senator
- Diana Buzoianu – deputat
- Oana Cambera – deputat
- Brian Cristian – deputat
- Irineu Darău – senator
- Anca Dragu – senator
- Cristian Ichim – deputat
- Victor Ilie – deputat
- Andrei Lupu – deputat
- Andrei Miftode – deputat
- Ioana Mihăilă – fost ministru
- Alin Mituța – europarlamentar
- Gheorghiță Mîndruță – senator
- Oana Murariu – deputat
- Ștefan Pălărie – senator
- Dragoș Pîslaru – europarlamentar
- Mihai Polițeanu – deputat
- Dragoș Popescu – senator
- Cosmin Poteraș – senator
- Alin Prunean – deputat
- Cristina Rizea – deputat
- Lorant Sas – deputat
- Simona Spătaru – senator
- Diana Stoica – deputat
- Ramona Strugariu – europarlamentar
- Nicu Ștefănuță – europarlamentar
- Ciprian Teleman – fost ministru
- Cătălin Teniță – deputat
- Daniel Toda – deputat
- Dragoș Tudorache – europarlamentar
- Simina Tulbure – deputat
- Oana Țoiu – deputat
- Vlad Voiculescu – fost ministru