Episod stupid oferit de Jandarmerie la parada militară de la Cuj Napoca, de Ziua Națională a României. Măreața defilare de 1 Decembrie a fost stricată de momentul plutonului de jandarmi, care a produs o defilare stângace, de amatori necoordonați în mișcări.
Jandarmii clujeni păreau nesiguri, confuzi, neantrenați, de parcă fuseseră aduși direct de la muncile agricole sau imediat după recrutare.
VIDEO: Defilare de amatori la Cluj-Napoca
Reacțiile neplăcute au determinat conducerea Jandarmeriei clujene să emită un comunicat oficial, în care prezintă scuze publice.
„Jandarmeria își cere public scuze pentru modul în care s-a prezentat plutonul de defilare la ceremonia organizată în municipiului Cluj-Napoca astăzi. Ziua Națională este un moment important, pe care-l tratăm cu seriozitate și solemnitatea cuvenită, iar astfel de momente, care denotă lipsa de pregătire, sunt de neacceptat. În plan intern se vor face verificari asupra modului de selecție și antrenament al militarilor care au făcut parte din acest pluton”, precizează comunicatul.
Nu e clar dacă Jandarmeria a reacționat ca urmare a criticilor publice sau pentru că s-a confruntat cu nemulțumirile Armatei, ai cărei militari au defilat regulamentar.