Calcule: cum ar încerca Iohannis și Cîțu să scape de moțiunea de cenzură. Premierul ar demisiona luni, iar președintele l-ar nominaliza tot pe el să facă Guvernul

Written by

in

Premierul Florin Cîțu și președintele Klaus Iohannis ar pune la cale o stratagemă care să-l ferească pe noul șef al PNL de inevitabila ghilotină a moțiunii de cenzură. Planul ar fi ca primul-ministru să demisioneze înaintea votului din Parlament.

Frânturi de informații au răzbătut, pe surse, pe parcursul zilei de miercuri, iar jurnalistul Liviu Avram, redactor șef adjunct la „Adevărul“, le-a prezentat public pe contul său de Facebook. Pe scurt, Cîțu ar urma să demisioneze luni, cu o zi înainte ca moțiunea de cenzură să fie votată în Parlament. Președintele Iohannis, pe fază, i-o va semna imediat, în aceeași zi.

Moțiunea va deveni astfel inutilă, iar Cîțu va fi nominalizat din nou de Iohannis să facă un alt Guvern, el scăpând de problema de a fi fost picat în Parlament.

Liviu Avram: „Dacă acesta va fi scenariul, Iohannis, Cîțu și PNL vor rămâne veșnic îndatorați către PSD“

Ce a scris Liviu Avram pe Facebook: „Dacă Florin Cîțu demisionează luni, cu o zi înaintea moțiunii de cenzură, iar președintele Iohannis îi operaționalizează imediat demisia, practic moțiunea de marți rămâne fără obiect.

Iar președintele va putea din nou să-l desemneze ca premier pe Florin Cîțu, căci nu va fi fost demis prin moțiune de cenzură.

Dacă acesta va fi scenariul, Iohannis, Cîțu și PNL vor rămâne veșnic îndatorați către PSD. Pentru că fără sincronizarea cu PSD, cine știe prin ce boscheți eșua planul“.

„Ne vom uita la toate opțiunile“

Primele semne că se pregătește ceva au venit chiar miercuri, când premierul Cîțu a răspuns ambiguu când a fost întrebat dacă ar putea demisiona luni, înaintea votului din plenul Parlamentului: „Ne vom uita la toate opțiunile“.

Apoi, premierul a reluat cunoscutele sale narative: e un om responsabil spre deosebire de cei care „vor să dea jos Guvernul“ și „atuncă țara în haos“. Cîțu a pus din nou, ca de fiecare dată, semnul egal între propria persoană și Guvern. Foștii parteneri de guvernare, USR-PLUS, au spus deja de nenumărate ori că singurul obstacol în calea reconstituirii coaliției este Cîțu, acuzat de aroganță, de folosirea resurselor publice pentru mituirea primarilor liberali și de faptul că a blocat reforma Justiției.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Moțiunea PSD se citește joi și se votează marțea viitoare. Moțiunea USR-PLUS – AUR e în continuare sabotată

* CCR confirmă: PSD și PNL-Cîțu au blocat neconstituțional moțiunea de cenzură depusă de USR-PLUS și AUR împotriva Guvernului Cîțu

* VIDEO. Orban, dezlănțuit: „Le-am cerut scuze românilor care mi-au bătut obrazul că i-am convins să voteze cu Iohannis”

* Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

* Cîțu achită prompt serviciile pe care i le-a făcut Antena 3: Bogdan Pascu, omul lui Dan Voiculescu, a primit o funcție mare chiar în timpul Congresului PNL!

* Stelian Ion: „Lupta lui Iohannis cu PSD-ismul a fost de fațadă. «Premierul de la Grivco» ne-a înșelat pe toți. E USL-ist pursânge și adevăratul artizan al USL 2.0”

* Atmosferă tot mai tensionată în USR-PLUS. Barna îl acuză pe Cioloș că ar vrea „o împăciuire” cu Cîțu

* Medic din Timișoara: „Știu că aveți o listă lungă cu «motivele» pentru care nu vreți să vă vaccinați. Și eu am o listă… DE AȘTEPTARE!!! Care e mai lungă decât lista voastră. Pe lista mea se află vieți, iar la voi – aberații”

* Un fost șef al Romsilva aplaudă atacurile mafiei lemnului împotriva jurnaliștilor și activiștilor. Îi compară pe ecologiști cu teroriștii ISIS și cu comisarii sovietici

* A murit, la 65 de ani, „revoluționarul” Alexandru Sassu, politician pe traseul FSN-PD-PSD, fost director al TVR și deputat cu 3 mandate