Consecințele politicii PSD: salariile la stat au ajuns, în medie, cu 2.000 de lei mai mari decât la privat. E printre cele mai mari diferențe din Europa

Written by

in

Politica PSD din perioada 2017-2019, de a mări necontrolat veniturile bugetarilor în speranța că va cumpăra liniștea socială cât timp preia controlul asupra tuturor instituțiilor, a generat nu doar un dezechilibru bugetar major, ci și anomalii grave pe piața muncii. Conform directorilor de resurse umane de la companii contactați de Antena3.ro, diferența între salariile bugetarilor și cele ale angajaților la privat a a ajuns, în acest moment, la 2.000 de lei.

Este o anomalie care nu poate fi remediată, pentru că, pe de o parte, statul a acordat măririle de salarii fără să țină cont de rentabilitate și de cheltuielile generate la buget, iar pe de altă parte, companiile private – care funcționează pe principii de competitivitate și profitabilitate – nu-și permit să intre în competiție cu instituțiile publice.

Așa s-a ajuns ca, dintr-un calcul politicianist, România să aibă acum una din cele mai mari diferențe din Europa între salariile medii de la stat și privat.

În acest context, există o emigrare a forței de muncă de la privat înspre stat, care are un sfert din angajații din România. Companiile private se plâng acum că nu mai au mână de lucru.

George Butunoiu, expert în resurse umane, a descris plastic situația: “Explicația e foarte simplă. E politică! Politicienii au cumpărat, pur și simplu, voturile angajaților de la stat. Fiindcă ei sunt un grup foarte compact, cei de la stat și răspund destul de previzibil la orice stimul“.

Specialistul a arătat că această politică nu a dus la decalaj între salarii, dar și la o falie între cele două categorii de angajați, care au ajuns să se privească acum cu dispreț: “La stat nu ai cum să calculezi. În funcție de ce? La companiile private poți să îți calculezi masa salarială în funcție de cifra de afaceri, în funcție de profit… Știi că trebuie să dai atât la salarii, atât la producție, atât la altele… În să la stat nu există astfel de probleme. Sunt două lumi total separate și se privesc unii pe alții chiar cu mult dispreț. Sunt două lumi între care nu prea se trece. Acum, bineînțeles, fiind salariile mult mai mari acolo, încearcă cei din privat să ajungă la stat. Însă invers nu se întâmplă aproape niciodată“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Talibanii au împușcat un cântăreț de muzică populară, la o lună după ce au mitraliat un comediant

* Suceveanca Ermina, care refuză să plece din Afganistan, face propagandă pro-talibani, critică Occidentul și jignește presa internațională: „jurnalism înfometat”! Și părinții ei din România și-au pierdut încrederea în judecata ei

* Bilanț rușinos al Secției Speciale: 7 procurori au făcut doar 5 rechizitorii în 3 ani, dar au blocat 6.465 de dosare! „Moftul lui Dragnea” ne-a costat peste 4,5 milioane de euro și încurajarea corupției în justiție

* VIDEO. Șoșoacă a mutat circul pe Transfăgărășan, la întâlnirea cu urșii. Nostalgică după Ceaușescu, i-a certat pe localnici că respectă legea: alungă animalele, în loc să le dea mâncare

* George Simion și-a luat „escortă” pe litoral: cârciumarul care a chemat-o pe Oana Lovin să-l hărțuiască pe Dan Barna!

* Senator USR-PLUS: „Să recuperăm partidul din mâinile unor găşti acaparatoare, conduse de Barna şi Cioloş!”

* VIDEO. Ei sunt cei trei hoți de lemne care l-au bătut crunt pe pădurar în curtea lui!

* Gigi Becali, „dat în primire” de fostul său avocat: a făcut pe bolnavul ca să iasă din pușcărie. „Se făcea banditu’ că e cocoșat. Vrăjeală! Escrocule, pe tine nu te doare nici glezna!”

* Baronul Oprișan s-a însurat cu fosta sa secretară, pe care a făcut-o directoare la CJ Vrancea. Familia tradițională PSD-istă: el 56 de ani, ea 37, împreună au trei copii din căsătorii anterioare

* Crimă amoroasă la nivel înalt: ambsadorul Greciei în Brazilia a fost omorât de amantul soției sale braziliene, la comanda acesteia