Europarlamentarul Dacian Cioloș, copreședinte USR-PLUS, spune că situația premierului Florin Cîțu – după ce a fost dezvăluită reținerea acestuia în SUa, în anul 2000, pentru conducere sub influența alcoolului – este „o problemă gravă”, care trebuie lămurită de PNL și de președintele Klaus Iohannis.
„E o problemă gravă. Chiar dacă nu are consecințe juridice, pentru că au trecut 20 de ani, e o problemă de etică, de morală. Așteptăm clarificări de la partenerii noștri de guvernare, de la PNL, care au propus candidatul. Am vrea să știm și dacă președintele Iohannis a avut cunoștință sau nu în momentul în care l-a desemnat pe Florin Cîțu premier”, a declarat Dacian Cioloș pentru Ziarul de Iași.
Purtătorul de cuvânt al UsR-PLUS, Ionuț Moșteanu, a declarat vineri, la Digi 24, că „e o problemă de moralitate și de încredere pe care premierul Cîțu trebuie să o rezolve împreună cu colegii săi din PNL, cu președintele Klaus Iohannis”.
Liderii USR-PLUS au discutat joi seara, în ședința Biroului Național, despre scandalul în care este implicat premierul. Potrivit unor surse participante la discuții, „scandalul cu episodul din Statele Unite a fost picătura care a umplut paharul”.
Potrivit surselor citate, mai mulți lideri ai Biroului Național, atât din USR, cât și din PLUS, au avut o reacție „vehementă” la adresa premierului și chiar au solicitat să i se ceară demisia. „S-a discutat chiar și de o moțiune de cenzură”, susțin sursele citate.
Revolta din partid a fost stinsă însă rapid, când membrii Biroului de conducere au analizat opțiunile pe care le au. Ei au constatat că o solicitare de demisie ar fi respinsă rapid de premier, iar o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern nu ar putea fi votată de parlamentarii USR-PLUS.