Raportare primitivă a PSD față de legea educației sexuale în școli. Mesaj ticălos: „Iohannis chiar vrea ca elevilor să li se predea practica masturbării!”

Written by

in

Comisia de Muncă din Senat a respins miercuri solicitarea președintelui Iohannis de a fi reanalizată Legea care a înlocuit “Educația sexuală” în școli cu “Educația sanitară” și toate amendamentele depuse de reprezentanții USR-PLUS. Aceștia au fost singurii care au votat pentru, iar Matieș Călin-Gheorghe, senator PSD, a avut pe Facebook o postare încărcată de ură, prostie și obscurantism.

Sinistrul personaj a inventat motive aberante pentru respingerea legii într-o țară care e campioană absolută a Europei la mame minore, mortalitate din cauza cancerului de col uterin și boli cu transmitere sexuală.

Trimis în Parlament de electoratul din Alba, senatorul Matieș pare să aibă grave probleme de discernământ. În mesajul său, colcăind de manipulări și minciuni, pretinde că legea ar urma să-i învețe pe copiii de 6-7 ani să se masturbeze, că USR ar urmări să scoată de sub controlul Ministerului Educației această oră și a insinuat că USR ar fi finanțat de ONG-uri LGBT.

N-au lipsit nici glumele imbecile, primitivul afirmând că USR ar avea ca doctrină homosexualitatea.

Mesajul lui Matieș vine la o zi după un alt scandal monstruos, în care un coleg de-al acestuia din PSD a scris, tot pe Facebook, că în Franța primărița Clotilde Armand ar fi fost răpită, sechestrată și violată și că dacă s-ar fi întâmplat asta i-ar fi plăcut!

Aceasta pare să fie norma în cel mai corupt partid din România, a cărui conducere doar mimează că și-a revizuit atitudinea, în timp ce mintea membrilor săi continuă să secrete cele mai toxice și aberante idei antieuropene, antidemocratice și de un primitivism șocant.

Legea educației sexuale, rebotezată sanitară, a fost măcelărită și anul trecut în Parlament de personaje de aceeași teapă, atunci la respingerea ei participând senatori PSD și PNL. Președintele Iohannis a refuzat s-o promulge și a returnat-o în noul Parlament, unde se pare că va avea aceeași soartă.

Postarea primitivă și agramată a senatorului Matieș Călin Gheorghe (PSD)

 „Educația sexuală în școli: Voi susține mereu NORMALITATEA!

Astăzi a fost o luptă pe viață și pe moarte de-a dreptul. După cum mulți știți, Iohannis a trimis în Parlament pentru reexaminare Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Mai pe românește, disputa cu privire la educația sexuală în școli! Din fericire, în comisia de muncă am reușit să respingem cererea lui Iohannis. Omul ăsta chiar vrea ca în școli copiilor să se predea de fragezi practica masturbării (după cum o cere OMS), dar pericolul din spate este altul, mult mai grav. Se vede deja în țări ca și Canada sau SUA: COPIII SĂ FIE GHIDAȚI SPRE HOMOSEXUALITATE! USR lasă impresia uneori că este plătit de ONG-urile LGBT. Altfel nu îmi explic…

USR-ul a sărit de fund în sus (nicio trimitere la homosexualitatea clamată la rang de doctrină de piticii lui Barna) că asta ne cere Europa!

Sa nu vrei ACCEPTUL PARINTILOR !( USR-PLUS )

ATENȚIE: accept pe oricine în jurul meu și nu voi discrimina pe nimeni după niciun criteriu, fie el și sexual. DAR SĂ ÎI SPUI COPILULUI de 6-7 ani al acestei țări cum să se masturbeze și să îi insufli în mod voit și conștient să își schimbe traiectoria sexuală…NICIODATĂ USR-IȘTILOR!!!

Nu mă credeți, uitați-vă la Canada!!! Asta vrem?? EU NU!!

USR-ul a vrut ca orele de sexualitate să fie ținute de ONG-uri și să nu facă parte din curricula Ministerului Educației!! Adică să vină oricine și să predea ce o vrea… Iar Ministerul Educației să nu aibă nimic de spus…

USR-ul și Iohannis au vrut astăzi ca elevii să fie obligați să participe la orele de educație sexuală. Adică să elimine acordul părinților!!! INACCEPTABIL!

Nu fac parte nici dintre acei care susțin că sexualitatea este tabu, și copiii să nu vorbească despre ea! Sunt foarte multe boli cu transmitere sexuală, iar o sarcină nedorită la o vârstă fragedă îți schimbă probabil întreaga viață. Trebuie să îi pregătim pe copiii noștri pentru viață, iar educația sexuală are importanța ei clară. Copiii noștri au acces la internet de la vârste mici. Lumea s-a schimbat și nu putem să ne prefacem că nu vedem asta…

Am citit cărți care acum sunt în școlile din Canada sau SUA (mulțumesc prietenilor mei de acolo pentru că mi le-au trimis). NU voi accepta ca poveștile copiilor de 5-6 ani să li se citească povești cu un rege și un rege care alcătuiesc o familie și au și un copil și au trăit fericiți pentru că asta este NOUA NORMALITATE!

Cu orice risc, politic, electoral, uman: nu am nimic cu absolut nimeni și îi accept și chiar am apropiați cu orientări sexuale diferite de a mea! Sub plapuma voastră, faceți ce vreți! Dar nu încercați să mă obligați să transformăm toți copiii acestei țări în ceea ce nu sunt!!

Totul sub paravanul orei de educație sexuală.

Senator PSD ALBA

Călin Gheorghe Matieș“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Clotilde Armand, atacată în trafic! „Un bărbat agresiv a lovit cu pumnii în geam și a încercat să-mi deschidă ușa de mai multe ori”

* Amenzi grozave pentru Cerva, Tudy și încă doi „protestatari RTV”: 38.000 de lei costă gunoaiele aruncate lui Clotilde Armand!

* Judecătorul Danileț cere demisia a 7 din cei 9 membri ai CCR: „Aruncă România afară din Uniunea Europeană”!

* Mama premierului Florin Cîțu a murit la 7 zile după ce George Simion a târât-o într-un potop de minciuni

* Radu Moraru: „Aș vrea să-i agăț în cârlig pe preoții trădători care-i îndeamnă pe oameni să se vaccineze” / „S-ar putea să nu mă mai vedeți niciodată, în nicio emisiune!”

* VIDEO. Demența starețului Zenovie: „După vaccinare, pielea oamenilor se va umple de solzi, ca la pești” / „Vor fi zombi, ca drogații” / „Planul lor criminal, de genocid în lume…”

* Liderii AUR au votat împotriva propriei legi, prin care ziceau că elimină subvenția pentru partidele politice!

* TVR nu-i va prelungi contractul lui „Sărmăluță”. Acesta amenință cu tribunalul: „Vă promit că o să ne distrăm!”

* Top 3 al moderatorilor TV, în viziunea lui Ion Cristoiu: 1. Gâdea (Antena 3); 2. Ciutacu (RTV); 3 Cristache (TVR)

* VIDEO. Macron, pălmuit de un protestatar. Agresorul l-a păcălit cu o diversiune: i-a întins mâna stângă și l-a lovit cu dreapta