Interviu de pomină: s-au întâlnit o jurnalistă conspiraționistă (Adriana Bahmuțeanu) cu un cântăreț conspiraționist (Dan Bittman) și au elogiat-o pe o mama conspiraționismului și a mahalagismului din politică (Diana Iovanovici-Șoșoacă). Bittman a făcut câteva afirmații de cetățean plecat cu sorcova!
În interviul acordat mult-divorțatei Adriana Bahmuțeanu (fosta soție a lui Silviu Prigoană), Dan Bittman a declarat: „Doamna Șoșoacă este un om credibil. Dacă mai aveam 20 de politicieni ca Diana Iovanovici-Șoșoacă, eram Suedia, nu România! Eram departe de tot”.
În momentul în care Bittman s-a plâns de lipsa unor politicieni care „să fie pentru țară, să acționeze independent de interesele altora”, Adriana Bahmuțeanu a intervenit (pe principiul „s-a-ntâlnit tusea cu junghiul”): „Acum avem un politician independent, doamna Diana Șoșoacă!”.
Reacția lui Bittman a fost pe placul Bahmuțencei: „Ah, da, o salut și, uite, beau un pahar de vin în cinstea ei! Dacă mai aveam 20 de politicieni ca Diana Iovanovici-Șoșoacă, eram Suedia, nu România! Eram departe de tot”.
Bittman susține că Șoșoacă „se luptă pentru drepturile” românilor, care „au uitat să-și ceară drepturile, nu știu nici ce drepturi au”.
„Unii sunt deranjați de modul în care ea se exprimă. Ea e femeie, iar în România misogină, femeile trebuie călcate în picioare. Dar este o femeie care cunoaște legile, este o femeie care apară legile și vorbește în numele legii. Suntem într-o țară, România, în care nimeni nu apără legea în fața autorităților. Nu avem o lege a răspunderii prezidențiale – pentru că președintele încalcă legea în fiecare zi”, a aberat cântărețul finanțat masiv de PSD.
„Doamna Șoșoacă este un om credibil, ar putea fi un lider… dar are nevoie de consilieri buni”, a elogiat-o Bittman pe Senatoarea Urlătoare.
După mintea cântărețului, anarhista Șoșoacă este „un adevărat avocat al poporului!”.
„Alții dau cu invective în ea… pentru că… e pe interese. Întreaga presă e pe interes, e plătită… presa liberă e o poveste. Fără îndoială, Diana Șoșoacă este un început, îmi pare rău că cei din fostul partid al ei nu au știut să renunțe la orgolii. Diana Șoșoacă trebuia menținută, pentru că face treabă. Ea face treabă, face pentru popor, ea este un adevărat avocat al poporului! Uite, poate facem o mișcare civică, o invităm și pe Diana Șoșoacă și facem o mișcare civică adevărată”, a mai spus Bittman.