Băieții de la Realitatea Plus m-au anunțat marți după-amiază că în emisiunea de la ora 23.00, la care îmi confirmasem prezența, va veni și senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă. Mă deranjează?
Nu mă deranjează, le-am spus. Trebuie să pună cineva stop avântului ei abuziv-mahalagesc, mi-am zis, iar gândul a rămas nerostit.
Am știut din start că va trebui să cobor, pentru câteva zeci de minute, la nivelul obișnuit al Senatoarei Urlătoare: în mocirlă. M-am gândit că nici lucrătorii de la salubritate nu pot evita disconfortul ăsta. Și tăietorii de stuf trebuie să se amestece cu șerpii. M-am mai gândit că nici vaccinul nu ți-l faci de plăcere: e nevoie de acea înțepătură pentru a răpune virusul.
Când mai erau 5 minute până la emisiune, surpriză: Șoșoacă nu mai vine! Moderatorul, Bogdan Muzgoci, o sună personal, s-o întrebe dacă e pe aproape. Senatoarea-rămasă-fără-de-partid zice că e o neînțelegere, că e acasă, la jumătate de oră de televiziunea de la Otopeni.
Haideți, vă aștept, i-a zis Muzgoci. Când ajungeți, vă bag în emisie. Am anunțat că veniți, nu ne putem păcăli telespectatorii.
La 23.00 a început emisiunea, cu Bogdan la pupitrul de moderator și cu colega sa Diana (altă Diana!) pe scaunul din mijloc, între mine și Șoșoacă. Dar Șoșoacă lipsea, deocamdată.
Venisem pregătit. Am prezentat o parte dintre multele minciuni lansate de Senatoarea Urlătoare în ultimele săptămâni. Un adevărat ventilator de fake news. Anarhistă periculoasă. Mitomană agresivă.
Pe la 22.30 a ajuns Șoșoacă. Am văzut-o venind din stânga, cu pasul ei grațios, de se întrebau cameramanii dacă e cutremur în Vrancea.
Urlătoarea s-a așezat pe scaunul liber. Bogdan a profitat că mai erau vreo două minute de publicitate și a ne-a făcut un mic instructaj. Zice: chiar dacă veți discuta în contradictoriu, vă rog să păstrăm un dialog civilizat, să nu ne jignim unii pe alții.
De acord, a zis Șoșoacă.
De acord, am zis și eu. Dar aș vrea să definim tehnic „un dialog civilizat”. Pentru mine, asta înseamnă două reguli obligatorii:
- Să avem perioade similare de intervenție, adică să nu vorbească unul două minute și altul zece. Toată lumea a dat din cap, OK, acceptat.
- Să nu vorbim unul peste altul. Asta înseamnă că atunci când unul vorbește, celălalt ascultă și tace, apoi rolurile se inversează. OK?
Depinde, zice Șoșoacă.
Nu depinde de nimic, i-am zis. Altfel iese balamuc.
Depinde ce spuneți, a adăugat ea. Dacă mă atacați… să știți că sunt pregătită!
Suna a amenințare. Nu mă speria amenințarea, ci doar perspectiva balamucului.
Nu cumva să vorbiți peste mine, indiferent ce spun eu, i-am zis, apăsat. Iar eu vă promit că nu voi vorbi peste dvs., indiferent ce spuneți. Voi aștepta să-mi vine rândul la cuvânt. Pentru un dialog civilizat, vom avea intervenții alternative.
Depinde, a zis din nou.
În fermitatea vorbelor mele, a simțit pericolul. Îi dispăruse confortul emisiunilor de la RTV, unde nu e deranjată cu întrebări incomode. M-am uitat la ea: era agitată.
Mi-a aruncat o privire tăioasă, se străduia să fie amenințătoare. Și a scuipat printre dinți: abia aștept să vă prind la cotitură!
Nu la emisiune se referea, ci așa, în general, în viață. Viața ei de senatoare abuzivă și urlătoare, viața mea de ziarist care nu poate asista pasiv la creșterea unei tumori politice.
Am știut că aceea e o amenințare apăsată, dar nici asta nu mă interesa. Tot ce mă ineteresa era să-i pun vreo 20 de întrebări aplicate, care developau tot atâtea minciuni, abuzuri sau aberații șoșociene. Chiar mă interesa ce răspunsuri oferea în fața publicului. Dacă apucam să-i pun întrebările, era încolțită, n-avea ieșire.
Dar ea venise hotărâtă să nu răspundă la nimic. Avea alt plan: să vorbească singură, să-și lungească intervențiile cât mai mult, pentru a evita întrebările sau intervențiile mele.
Nu aveam chef să-i ascult lungul monolog autolaudativ, narcisist, chiar paranoic (auzi, mare revoluționară la 15 ani, bătută și de mineri, și de jandarmi în septembrie 991!), dar mi-am reprimat impulsurile de a-i stopa pântecăraia verbală. Am ascultat, am răbdat… M-am uitat la ceas: trecuseră 20 de minute. Am dat semne de agitație, am bătut cu pixul în pupitru, cu piciorul în podea. I-am spus lui Bogdan că nu sunt dispus să fiu spectator la un monolog mustind de neadevăruri. Am vrut să intervin, dar nu mai era timp: venea peste noi pauza de publicitate de la miezul nopții.
Bogdan a spus că după pauză va fi rândul meu.
Dar după miezul nopții, tot Urlătoarei i-a dat cuvântul. M-am înarmat cu răbdare, iar când am prins ocazia, am intervenit. Am încercat să marchez minciunile scuipate de Urlătoare în obrazul minerilor de la Lupeni, apoi voiam să vorbesc și despre halucinantul episod de la „Marius Nasta”. Dar, pentru a nu provoca turbulențe, nu le-am spus „minciuni”, ci „neadevăruri”.
Șoșoacă a luat foc. Nu, nene, nu acceptă să fie jignită atât de cumplit! Ea, neadevăruri?! Doamne ferește! Mai bine haideți să vedem cine spune despre mine că spun neadevăruri…
Și a scos o vomă scrisă cândva pe Facebook de infractorul Dan Andronic. Nu știam de existența acelor rânduri mizerabile. Chiar dacă voma androniciană îmi era aruncată în față precum oala de noapte a unui pușcăriaș, am ascultat până la capăt. Asta îmi propusesem de la început: să n-o întrerup pe Urlătoare, în speranța că nu mă va întrerupe nici ea.
Am precizat că tot ce a citat din penalul Andronic sunt minciuni cap-coadă. Nu știam când condamnatul pentru mărturie mincinoasă în dosarul „Ferma Băneasa” (Truică, Prințul Paul etc.) – da, pentru mărturie mincinoasă! – scrisese mizeriile, dacă expirase sau nu termenul de a-l da în judecată. Acum știu: ne aflăm în termen, deci va fi un proces strașnic.
Dar să revenim la Șoșoaca noastră. A trebuit să strig că sunt minciuni ordinare, dar ea se agăța de „așa a scris domnul Andronic” cu înverșunare de interlop. Era ca și cum ar fi zis: mi-a spus Nuțu Cămătaru că ați violat jumătate de București și sunteți copilul din flori al lui Râmaru!
Era exact același lucru. Mecanismul ticăloșiei era același.
Cu toate astea, am rezistat tentației de a-i vorbi pe limba ei. Încă mai speram că voi putea s-o dezmembrez cu argumente: iată cele 20 de minciuni care vă descalifică, transformându-vă într-o mitomană nefrecventabilă! Minciuna nr. 1… minciuna nr. 2… minciuna nr. 3…
Dar n-am apucat să spun mai mult de 7 cuvinte, că Urlătoarea m-a acoperit cu sonorul ei de vuvuzea rusească. Am rugat-o să tacă. O dată, de două ori, de trei ori…
Dar ea avea planul ei de bruiaj, așa cum Securitatea știa că trebuie să bruieze Radio Europa Liberă. Nici vorbă să mă lase să duc o frază până la capăt!
Atunci am hotărât să cobor trei etaje, să mă cufund în mocirla ei, s-o confrunt cu armele ei. Și i-am zis ce ați auzit: mincinoasă ordinară… nesimțită… mitomană… să-i fie rușine…
A fost șocată! S-a simțit dezarmată! La asta nu se aștepta! Ea știa că are exclusivitate pe zona asta, că e stăpâna absolută a mlaștinii.
S-a speriat, s-a ridicat și a plecat.
Nu, nu mi-am pierdut cumpătul! M-au enervat minciunile șoșociene, m-au înfuriat ticăloșiile ei, dar nu m-au surprins absolut deloc. Mă așteptam la ele, deci eram pregătit. Coborârea nivelului n-a fost accidentală, nici conjuncturală sau spontană. A fost calculată.
Mi-am asumat acele minute de luptă în mocirlă, pentru că un lucru îmi era clar: în acea seară trebuia să opresc avântul mitomanei indiferent de costuri, indiferent de mijloace! De la o singură regulă nu aveam voie să abdic: de la rostirea adevărului. Nicio nuanță mincinoasă despre mârlanca senatorială, doar adevăruri! Minciunile nu puteau fi – și nu vor putea fi – spulberate cu alte minciuni, ci cu adevăruri. Chiar rostite pe un ton șoșocian, chiar strigate (ca să se audă), dar adevăruri! Nimic n-o sperie mai mult pe Mitomana Urlătoare decât adevărul!
Aceasta a fost arma care a alungat-o pe Șoșoacă din studioul Realitatea Plus: adevărul. Nu îngroșarea vocii, nici strigătura. Acestea au fost doar formule de a face să se audă adevărul, să nu fie sufocat de minciunile puturoase ale Șoșoacei.
M-a întrebat un prieten dacă regret episodul de marți, 23 februarie. Deloc!, i-am răspuns dintr-o suflare. Nu are de ce să-mi pară rău când cobor în hazna ca să îndepărtez mizeria. Dacă n-o face altcineva, nu-i nimic, îmi pun salopeta, masca și costumul de cauciuc și o fac eu. Haznaua trebuie curățată de cineva, altfel puturoșenia ne va îmbolnăvi pe toți!
Am făcut ce trebuia. Și e doar începutul. O asemenea toxină, precum Mitomana Urlătoare, nu trebuie lăsată să infecteze aerul pe care-l respirăm noi, copiii, părinții, bunicii noștri.
De câte ori voi avea ocazia, voi curăța haznaua urlătoare.
Dar nu așteptați totul de la mine, mai ales că de acum încolo va fugi de mine ca dracul de tămâie! Fiecare dintre voi puteți contribui, prin atitudinea voastră, la necesara deratizare.
Știu, nu e plăcut să vă umple Urlătoarea de zoaie. Dar e prețul pe care trebuie să-l plătim dacă vrem să trăim într-o atmosferă respirabilă!